Dați-ne închisorile voastre!

InchisoareÎn Suedia autorităţile s-au văzut nevoite să închidă patru penitenciare şi un centru pentru arestări preventive, pentru că numărul deţinuţilor e în continuă scădere. Ţara nordică are doar 4.800 de deţinuţi la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, potrivit România TV.

Vai de mine, dar în ce lume trăim? Cum să nu aibă deținuți de umplut închisorile? Unde sunt tradiționalii șmenari? Unde sunt cei ce se ocupă de crime organizate? Unde sunt afaceriștii veroși care vor să facă dintr-un leu un milion? Unde sunt administratorii firmelor care încheie  contracte oneroase cu statul? Vreun latifundiar de Pipera, ceva, acolo…

Mai mă uit o dată pe știre și când citesc că Suedia a închis patru penitenciare şi un centru pentru arestări preventive din cauza numărului scăzut de deţinuţi, mă întreb dacă problema e la ei, că nu se caută de bube, sau la noi, că avem prea multe bube.

În ultimii nouă ani numărul deţinuţilor din Suedia a scăzut cu aproape o mie. Și una din explicațiile acestui fenomen, pentru că este un fenomen, ar fi relaxarea pedepselor pentru cei care fac trafic cu droguri. E de bine sau e de rău? În primul rând mi se pare ciudat. Iar mă duc cu gândul la Erewhon, cartea lui Samuel Butler: bolnavii în pușcării și infractorii în spitale. Sună ciudat, dar cel puțin în privința infractorilor din domeniul drogurilor exact așa se întâmplă. În al doilea rând, mi se pare benefic, căci uite, Autorităţile suedeze spun că şi programul de reeducare demarat de penitenciare joacă un rol important. Acuma, ce să zic, am aflat că și în penitenciarele românești există programe de reeducare. Știu, cel puțin despre penitenciarul din Arad, că pe lângă activități sportive, sunt și tot felul de activități culturale. Îmi amintesc chiar de o inițiativă a unui actor de la Teatrul Ioan Slavici de a pune în scenă o piesă de teatru în care actorii erau locatari ai instituției susnumite. Pe bune, chiar a ieșit un lucru bun.

Suedia este renumită pentru penitenciarele sale luxoase. Ce-ar fi să facă onor guvernul nostru o înțelegere cu ai lor, să ne împrumute pușcăriile lor goale, că uite, ai noștri arestează pe capete, și nu o să mai aibă unde-i ”ascunde”. Căci, cu toate arestările, oamenii continuă să înșele, să fure, să ucidă. Și asta aduce consecițe. Pentru că nici o faptă, nu rămâne nepedepsită, până în cele din urmă.

”căci a nesocotit cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui;” spune biblia. Consecința? ”va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.”

Și dacă totuși este cineva care scapă de pedeapsa legii, tot vine un moment al plății, de care nu scapă nimeni și despre care Apostolul Pavel le vorbește corintenilor  ” Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Așadar, pușcărie ordinară sau de lux, ce importanță are, dacă prin felul nostru de viață reușim să stăm departe de ele? Nu domnilor, nu ne interesează pușcăriile voastre, ne-am bucura, în schimb, să putem începe să închidem și din ale noastre!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: